Augustus – John Williams

În urmă cu câteva săptămâni v-am vorbit despre Stoner, remarcabilul roman al abilului scriitor american John Williams, care a stârnit reacții și recenzii extrem de laudative în majoritatea publicațiilor de specialitate.  Trebuie să vă mărturisesc; atunci când am terminat de citit Stoner, nu am fost extrem de curios cu privire la alte opere ale lui Williams, deoarece îmi închipuiam că, mai mult sau mai puțin, Stoner se încadrează în tipologia romanelor “one hit wonder”, care reprezintă apexul creativ al unui autor. M-am înșelat. Augustus, ultimul roman publicat de Williams în 1974, este o lucrare cel puțin la fel de bună ca mult mai cunoscutul său “frate”, Stoner. Chiar aș îndrăzni să afirm că mi-a plăcut puțin mai mult Augustus, dar aș atribui această afinitate particulară pasiunii mele pentru istorie și, în mod special, pentru Roma Antică.

Farmecul lui Augustus rezidă în maniera epistolară în care a fost redactat. Pentru a rescrie într-o manieră fictivă viața lui Augustus, primul Împărat al Romei și una dintre cele mai importante figuri ale istoriei universale. Redactat în forma unui conglomerat de scrisori fictive, rapoarte militare, jurnale personale și declarații oficiale, Williams și-a lăsat arhicunoscuta sa amprentă asupra cărții în forma narațiunii simple și fluide, care emană complexitatea unor personaje aparent simple și constituie un veritabil tur de forță în tentativa autorului de a demantala mitul Imperatorului Roman. Astfel, romanul este scindat în trei părți; primele două reprezintă cele două iubiri ale împăratului Augustus; Roma și fiica sa, Iulia, pe care o alintă adesea cu “mica mea Roma”, iar ultima parte este dedicată disecției propriei vieți de către Împăratul ajuns la bătrânețe și tot mai sigur de iminenta sa trecere în neființă. Astfel, acesta își face o proprie radiografie a succeselor și eșecurilor, fără a omite impactul dispariției sale asupra Imperiului Roman și cetățenilor.

augustus john williams Continue reading

Stoner – John Williams

Stoner, celebrul roman al lui John Williams, reprezintă fără îndoială un clasic al literaturii americane contemporane. Deși timp de câteva decenii părea să se scufunde în obscuritate, romanul lui John Williams se bucură de câțiva ani de zile de o imensă popularitate și de recenzii stelare din partea criticilor și a altor scriitori. Stoner este un bildungsroman prin desăvârșire, prezentând viața lui William Stoner, fiul unor fermieri săraci și needucați din statul american Missouri, care, la recomandarea tatălui său, se înscrie în cadrul Universității din Missouri, la Colegiul Agricol. După doar un an, la cursul de literatură engleză ținut de Archer Sloane, temutul și detestabilul profesor, Stoner a avut prima relevație dintr-o serie de patru care aveau să-i marcheze viața. Abandonează curriculum agricol și se înscrie la mai multe cursuri de literatură și filosofie. Pentru prima dată în viață, devenise conștient de propria persoană, cercetându-și trăsăturile și încercând să se desprindă de crusta pământului în care își petrecuse primii douăzeci de ani din viață. În urma unei discuții private cu Archer Sloane, Stoner ia decizia să nu se mai întoarcă la fermă și să își continuie studiile masterale și doctorale la universitate pentru a deveni profesor. Odată cu această detașare de pământ, de obârșie, se detașează și de proprii părinți, care nu îi mai păreau decât unele figuri care luaseră trăsăturile solului arid la care erau înjugați, privindu-i cu un soi de compasiune și milă amestecată.

John Williams Stoner recenzie poza carte

Continue reading