Ce am ascultat vara aceasta – Miles Davis “Sketches of Spain”

În această vară am avut mai mult timp liber în comparație cu anii precedenți. Așa că, prins în momeala repausului văratic, m-am decis să îmi mai lărgesc puțin orizonturile muzicale și să dau șanse unor artiști pe care nu i-am ascultat suficient sau pe care i-am ignorat cu desăvârșire. Astfel am dat peste Miles Davis și al său album Sketches of Spain (1960). Despre Miles Davis nu prea are rost să vorbesc, fiind un nume iconic în istoria jazz-ului și a scenei muzicale a secolului trecut. Un trompetist excepțional, un lider de trupă carismatic și un compozitor prodigios, Miles Davis s-a aflat întotdeauna în vârful de lance al evoluției jazz-ului și al experimentalismului. Influența sa și spiritul său inovator l-au transformat pe cel poreclit “Prințul Întunericului” într-una dintre cele mai aclamate prezențe și conștiințe muzicale ale vremurilor noastre.

Trebuie să vă mărturisesc, nu știam la ce să mă aștept atunci când am pus mâna pe vinilul “Sketches of Spain”. A fost mai mult o achiziție din inerție, din instinct, îndrăgostindu-mă de cromatica galben-roșie a coperții. Însă voi spune doar atât; mă bucur că am fost impulsiv pe moment și am plecat cu el din Cărturești. Din primul moment în care acul pick-up-ului meu a brăzdat, iar trompeta inconfundabilă a lui Miles, acompaniată de zornăitul vibrant al castanietelor s-a revărsat ca un șiroi imperturbabil în liniștea camerei mele, am știut că mă voi atașa iremediabil de acest album și îmi va fi un companion solemn pentru multe seri de acum încolo.

Albumul este rodul unei colaborări unice între Miles Davis și Gil Evans, legendarul orchestrator și pianist de jazz american. Principala sursă de inspirație a albumului este opera compozitorului spaniol Joaquin Rodridgo – Concierto de Aranjuez. După săptămâni întregi în care Miles a ascultat frenetic concertul pentru chitară a lui Rodrigo, s-a decis să înceapă treaba la albumul care avea să fie cunoscut drept “Sketches of Spain”. Atunci când Miles i-a prezentat lui Evans ideea sa pentru un nou album, acesta din urmă a fost mai mult decât entuziasmat.

În doar câteva săptămâni, Gil Evans a rescris și a extins secțiunea mijlocie a Concertului de Aranjuez. Un autodidact fanatic, Evans a studiat sârguincios pentru procesul de producție al albumului. A parcurs mai mult volume referitoare la muzica spaniolă, cu accent pe flamenco, dar și unele lucrări care descriau modul de viață al comunității roma spaniole. Miles, la rândul lui, s-a documentat extrem de bine, ascultând partitura de balet “El Amor Brujo” a lui Manuel de Falla. Din compoziția lui de Falla, Miles și Gil au extras “Will o’ the Wisp”, cea care avea să devină  cea de-a doua piesă de piesă a albumului și un adevărat testament al trompetei străpungătoare care este una dintre semnăturile artistului american. Un rol determinant pentru succesul albumului, pe lângă timbrul și măsura de jazz a lui Miles combinate cu nuanțele și etosul muzicii spaniole, l-a avut spiritul deosebit a lui Gil Evans de a pune în scenă o orchestră.

A treia melodie de pe album – și favorita mea, de asemenea -, Pan Piper își are geneza în sesiunile de documentare a lui Gil Evans. Fiind la origine o melodie folk spaniolă, geniul muzical al lui Evans și-a lăsat profund amprenta asupra acestei piese. Amestecurile muzicale atinse de Evans erau fără precedent și constituiau elemente noi nu doar pentru jazz, ci și pentru muzica de orchestră. Virtuozitatea orchestrei este poate elementul central al albumului. De notat este afirmația lui Miles Davis despre întreaga muncă depusă de Evans pe parcursul întregului album: “A făcut orchestra aceea să sune precum o chitară uriașă.”

Saeta este penultima melodie de pe album. În jargonul muzicii flamenco semnifică “săgeata melodiei”. Acest tip de muzică are o istorie îndelungată în regiunea Andaluzia, fiind unul dintre cele mai vechi tipuri de muzică religioasă și este cântată de regulă pe durata Săptămânii Patimilor, în timpul procesiunilor religioase din Sevilla. Tradiția andaluză constă în intrarea în oraș a unei fanfare care să anunțe moartea lui Hristos. Atunci când fanfara ajunge în centrul orașului, o femeie reprezentând-o pe Fecioara Maria apare la balcon, își încleștează mâinile pe suportul de fier al balconului și își începe lamentările, fiind acompaniată de o fanfară de trompete. În “Sketches of Spain”, fanfara este reprezentată de orchestra lui Gil Evans, iar trompeta lui Miles ia forma Fecioarei Maria. Solea este ultima piesă a albumului și este un cântec flamenco prin excelență. După cum și numele o indică, este un cântec al singurătății, al lamentării, foarte asemănător cu piesele blues afro-americane. Piesa se remarcă printr-un ritm oscilant și este completată de emoția profundă pe care Miles o transpune în încercarea sa de a modela un hibrid între flamenco și disperării specifice muzicii blues.

 

Dacă ar trebui să descriu acest album evocativ, aș face acest lucru cu ajutorul unei imagini vizuale. Pentru mine, Sketches of Spain reprezintă un melancolic apus de soare purpuriu în Andaluzia, unde vântul trosnește frunzele portocalilor și este înghițit de flama unui dans flamenco care trosnește printre clănțănitul paharelor de vin și farfuriilor împovărate de belșugul porțiilor de paella.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s