Titanul Nikos Kazantzakis și “Hristos răstignit din nou”

După trei ani de zile, rătăcind prin propria memorie, mi-am amintit că nu mi-am respectat o veche promisiune; aceea de a acorda mai multă atenție acestui meleag care avea ( și cred că încă are) menirea de a fi blogul meu personal. De ce m-am întors? Nu aș știi să vă răspund, însă contează mai puțin acum. Ce-i drept, în ultima perioadă, spre norocul meu, m-am bucurat de foarte mult timp liber, pe care l-am convertit în sesiuni de lectură rodnice. Din acest motiv, m-am hotărât să împart cu voi, cititorii, oricare și oricât de puțini ați fi, reflecțiile mele asupra ultimelor cărți pe care le-am devorat. Voi începe cu Nikos Kazantzakis, unul dintre cei mai mari palicari ai literaturii contemporane, și, fără îndoială, cea mai proeminentă figură a literelor grecești.

Pasiunea mea pentru operele autorului care își are obârșia în idilica insulă Creta a fost generată de un accident “fericit”; în urmă cu câteva luni zile, atunci când cercetam împreună cu mama mea mai multe cutii ticsite cu cărți care nu mai văzuseră lumina zilei de peste două veacuri, am dat peste o cărticică a cărei copertă era serios măcinată de uzura trecerii timpului – Fratricizii, de Nikos Kazantzakis. Spre rușinea mea, deși auzisem de foarte multe ori de energicul și eternul creator al lui Alexis Zorba, nu citisem nimic de acesta. Conotația violentă și neînduplecată a titlului m-a atras precum un magnet. Deși primele pagini le-am parcurs cu o oarecare sfială, încercând să mă familiarizez cu proza lui Kazantzakis, am reușit să termin cartea în mai puțin de două zile, iar apetitul meu abia fusese satisfăcut. Astfel, fără să stau prea mult de gânduri, am mai comandat două lucrări ale acestuia; Zorba Grecul, care nu mai are nevoie de vreo introducere din partea mea, și Hristos răstignit din nou, care mi-a plăcut cel mai mult dintre cele trei citite și care – îndrăznesc să afirm – a devenit cartea mea preferată, explicându-se astfel de ce am ales să o abordez în această primă postare serioasă de pe acest blog.

Hristos Răstignit din nou recenzie

Cu toate că Nikos Kazantzakis este un autor care nu are nevoie de prea multe introduceri, proza acestuia este una extrem de cutremurătoare și caracterizată de o vibrație dramatică, propulsându-l pe autorul grec în panteonul celor mai importanți scriitori ai secolului trecut. De asemenea, acesta a fost nominalizat de mai multe ori la Premiul Nobel pentru Literatură, fiind cel mai aproape de câștigarea acestuia în 1957, atunci când a pierdut la un singur vot diferență în fața lui Albert Camus, arhicunoscutul scriitor și filosof francez. Hristos răstignit din nou este un roman sfâșietor, care abundă în teme creștine și eleniste și care va semăna și care își va lăsa stigmatul asupra gândurilor voastre mult timp după ce veți pune cartea jos. Fără îndoială, această viziune radicală, cuplată cu afinitățile de stânga ale autorului, a fost principalul motiv pentru care Kazantzakis a fost aspru criticat de autoritățile religioase și politice grecești, fiind cenzurat și aproape excomunicat de Biserica Ortodoxă Greacă. Aceste critici erau acutizate și de climatul tensionat politic din Grecia anilor ’40-50, care fusese răvășită de un puternic război civil purtat între forțele guvernamentale, sprijinite de Occidentali, și comuniștii greci, care erau sprijiniți de statele socialiste noi create din Balcani (Bulgaria, Iugoslavia sau Albania).

Acțiunea romanului se desfășoară la începutul anilor 1920 în Lykovrysi, un prosper sat grecesc din Anatolia aflat sub ocupație otomană. O caracteristică a jugului otoman era că nu impunea religia musulmană, permițând populațiilor ocupate să-și păstreze libertatea confesională. Pentru a onora tradiția creștină, o dată la șapte ani se pune în scenă Patimile lui Hristos. Fruntașii din Lykovrysi, în frunte cu Popa Grigoris, preotul satului, boierul Patriarheas, învățătorul Hagi Nikolis și moș Ladas, detestabilul zgârciob, erau responsabili cu numirea sătenilor care urmau să-i întrupeze timp de un an pe Iisus, pe apostolii Petru, Iacov și Ioan, pe Iuda Iscarioteanul și pe Maria Magdalena. Astfel, fruntașii, în urma unui consiliu la casa preotului, decid ca cel mai important rol, cel al lui Hristos, care urma să poarte crucea și să fie înțepat de spini, să-i fie dat lui Manolios, păstorul, un fost ucenic dintr-o mănăstire luat sub aripa sa de către Boierul Patriarheas. Pe lângă sufletul curat și ocupația de păstor, acesta avea înfățișarea Mântuitorului, cu ochi albaștri și barba bălaie. Fiul boierului Patriarheas, Mihelis, urma să fie Ioan, Kostandins, cafegiul, urma să joace rolul lui Iacov, iar Iannakos, coropcarul, primise sarcina de a-l juca pe Petru. Katerina, văduva satului, care în viziunea lui Kazantzakis reprezintă o veridică instituție a arhaicului sat grecesc, fusese aleasă să o joace pe Maria Madalena. Cel mai stigmatizat rol, cel al lui Iuda, urma să fie jucat de Panaiotaros, șelarul, doar pentru că avea barba roșcată. Noile roluri atribuite marchează în mod decisiv procesul de metamorfozare al personajelor și tentativele acestora de a-și sincroniza acțiunile cu învățăturile credinței și Scripturilor. Astfel, cei patru prieteni (Manolios, Mihelis, Iannakos și Konstandis), simțind povara unei așa-zise misiuni divine, încep să-și pună semne de întrebare privind modul în care își duc existența, încercând să intre sub pielea sfintelor personaje pe care le interpretau. Panaiotaros, sau Iuda, ajunge să fie înrăit de prigoana și batjocura la care este supus pentru o sarcină căruia i-a fost pusă în cârcă de mai marii satului.

Intriga romanului constă în perturbarea liniștii din Lykovrysi de către un grup de exilați greci, în fruntea cărora se afla preotul palicar  cu carură ascetică, Fotis, iar al căror sat fusese distrus de armata otomană și care, refuzați de mai marii satului, se vor stabili pe un munte din apropiere – Sarakina – și vor încerca să supraviețuiască în ciuda tuturor dificultăților. Mai mult, Iusufaki, tânărul amant al Agăi din Lykovrysi (conducător), a fost asasinat misterios stârnind furia nedomesticită a Agăi, care urma să scalde satul în sânge până va fi găsit ucigașul. Principala sursă a tragediei la Kazantzakis, expusă cel mai bine în acest roman, este încleștarea dintre material și imaterial, dintre instinct și morală, fiind un element clasic al teatrului grecesc antic, pe care autorul îl desăvârșeșțe prin conturarea austerică a personajelor și comunităților. Dihotomia bine-rău este expusă cel mai bine și prin abordarea dimensiunii fratricidale, un alt element constitutiv al operei lui Kazantzakis. Astfel, pe parcursul romanului, putem observa că ocupatorul turc nu este plasat în rol de antagonist principal, deși, în mod tradițional, aceste este eternul inamic al grecilor. Din contră, unul dintre cele mai importante motive ale tragediei Greciei sunt războaiele între greci, aici descrise la un nivel micro ca lupta dintre lykovrysioți, sătui și manipulați de fruntași, și sarakinioți, flămânzi și exasperați de nedreptățile la care erau supuși. Manolios și companionii săi decid că singura cale în care își pot îndeplini misiunea sacră este să-i ajute pe sarakinoți, deoarece acolo unde erau săraci era și Iisus Hristos, iar acolo unde se afla fiul lui Dumnezeu, acolo putea fi regăsită dreptatea.

Fragment Kazantzakis Hristos Rastignit din nou

Narațiunea lui Kazantzakis este caracterizată de multe arhaisme, de o puternică morală și rigiditate de factură evanghelică. În cele din urmă, Patimile transcend dimensiunea lor scenică și se conturează într-o tragedie a individului având o valoare universală. Ca în orice tragedie grecească,  deznodământul este unul brutal, șocant, și care, după spusele autorului, nu are menirea de a-l împăca sau satisface pe cititor, ci de a-l mânia profund. Personal, este prima dată când mă bucur când o carte mi-a lăsat un gust amar după ce am parcurs-o din scoarță în scoarță.

Hristos Răstignit din nou, prin utilizarea parabolei crucificării lui  Iisus Hristos, este asemeni unei răni deschise, dar una pe care nu vei încerca să o cureți și să o coși, ci una pe care vei încerca să o adâncești și să o scurmi, în speranța că vei găsi motivele care se află la baza tragediei umane perpetue.

Puteți găsi cartea la un preț avantajos fie pe Libris (click aici), fie pe Cărturești (click aici).

One thought on “Titanul Nikos Kazantzakis și “Hristos răstignit din nou”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s