Ritualul meu de îngrijire completă alături de Rowenta Trim & Style 12 in 1 TN9160

De ceva timp mă aflam în căutarea unui nou aparat de tuns, deoarece bătrânul meu companion de tuns (tot de la Rowenta) începea să dea semne de oboseală și parcă mă implora să-l trec în rezervă. Aparatul de tuns este un accesoriu extrem de important pentru mine deoarece am obiceiul să mă rad în cap săptămânal. Din acest motiv, este important ca lama aparatatului să fie una bună și să ciupească cât mai puțin. Am reușit să pun mâna pe Rowenta Trim & Style 12 in 1 TN9160 în urmă cu ceva timp și după multiple utilizări pot afirma; sunt mai mult decât mulțumit de performanțele acestui micuț aparat de tuns versatil.

e3ac7e75-5cd7-4bae-9f36-d977889acd18

Continue reading

Ce am ascultat vara aceasta – MGMT “Little Dark Age”

Fie că ați auzit  sau nu de MGMT, un lucru este aproape garantat – în anul 2008, cu siguranță, ați ascultat, voluntar sau involuntar, unul dintre cele trei single-uri (Kids, Electric Feel și Time to Pretend) care i-au propulsat pe cei doi băieți (Andrew VanWyngarden și Ben Goldwasser) care formează duo-ul indie-pop MGMT pe culmile celebrității. Aceste trei single-uri fac parte din albumul lor de debut intitulat Oracular Spectacular și este unul dintre favoritele mele, fără îndoială. Lansat în anul 2007, albumul a avut un succes neașteptat și a fost vândut în peste un milion de exemplare în toată lumea. Aclamat pentru elementele electro-pop originale care ieșeau din tiparele deja prăfuite în care se regăsea industria pop americană la acea vreme  și pentru vibe-ul psihedelic crud, neinhibat și sincer, Oracular Spectacular a fost un album care și-a lăsat amprenta asupra primului deceniu al noului mileniu și, mai important, asupra celor doi artiști care purtau acum povara propriei reușite.

MGMT Little Dark Age recenzie album 2018

Continue reading

Augustus – John Williams

În urmă cu câteva săptămâni v-am vorbit despre Stoner, remarcabilul roman al abilului scriitor american John Williams, care a stârnit reacții și recenzii extrem de laudative în majoritatea publicațiilor de specialitate.  Trebuie să vă mărturisesc; atunci când am terminat de citit Stoner, nu am fost extrem de curios cu privire la alte opere ale lui Williams, deoarece îmi închipuiam că, mai mult sau mai puțin, Stoner se încadrează în tipologia romanelor “one hit wonder”, care reprezintă apexul creativ al unui autor. M-am înșelat. Augustus, ultimul roman publicat de Williams în 1974, este o lucrare cel puțin la fel de bună ca mult mai cunoscutul său “frate”, Stoner. Chiar aș îndrăzni să afirm că mi-a plăcut puțin mai mult Augustus, dar aș atribui această afinitate particulară pasiunii mele pentru istorie și, în mod special, pentru Roma Antică.

Farmecul lui Augustus rezidă în maniera epistolară în care a fost redactat. Pentru a rescrie într-o manieră fictivă viața lui Augustus, primul Împărat al Romei și una dintre cele mai importante figuri ale istoriei universale. Redactat în forma unui conglomerat de scrisori fictive, rapoarte militare, jurnale personale și declarații oficiale, Williams și-a lăsat arhicunoscuta sa amprentă asupra cărții în forma narațiunii simple și fluide, care emană complexitatea unor personaje aparent simple și constituie un veritabil tur de forță în tentativa autorului de a demantala mitul Imperatorului Roman. Astfel, romanul este scindat în trei părți; primele două reprezintă cele două iubiri ale împăratului Augustus; Roma și fiica sa, Iulia, pe care o alintă adesea cu “mica mea Roma”, iar ultima parte este dedicată disecției propriei vieți de către Împăratul ajuns la bătrânețe și tot mai sigur de iminenta sa trecere în neființă. Astfel, acesta își face o proprie radiografie a succeselor și eșecurilor, fără a omite impactul dispariției sale asupra Imperiului Roman și cetățenilor.

augustus john williams Continue reading

Ce am ascultat vara aceasta – Miles Davis “Sketches of Spain”

În această vară am avut mai mult timp liber în comparație cu anii precedenți. Așa că, prins în momeala repausului văratic, m-am decis să îmi mai lărgesc puțin orizonturile muzicale și să dau șanse unor artiști pe care nu i-am ascultat suficient sau pe care i-am ignorat cu desăvârșire. Astfel am dat peste Miles Davis și al său album Sketches of Spain (1960). Despre Miles Davis nu prea are rost să vorbesc, fiind un nume iconic în istoria jazz-ului și a scenei muzicale a secolului trecut. Un trompetist excepțional, un lider de trupă carismatic și un compozitor prodigios, Miles Davis s-a aflat întotdeauna în vârful de lance al evoluției jazz-ului și al experimentalismului. Influența sa și spiritul său inovator l-au transformat pe cel poreclit “Prințul Întunericului” într-una dintre cele mai aclamate prezențe și conștiințe muzicale ale vremurilor noastre.

Continue reading

Simbioza dintre tendințele fashion și industria muzicală

Salutări! De mult timp mi-am propus să scriu acest un articol despre legăturile dintre industria modei și cea muzicală. În acest articol voi pleca de la premisa că există o relație specială între cele două industrii, care s-a accentuat în epoca consumeristă și digitală. Digitalizarea a avut efecte profunde asupra dimensiunii de producție, dar și asupra celei consumeriste a muzicii. Acest impact s-a resfrânt și asupra industriei de modă, deoarece industria muzicală a fost unul dintre principalii furnizori ale tendințelor fashion. Fără îndoială, relația dintre muzică și tendințele fashion este caracterizată de interdependență și interacțiune reciprocă. Cântăreții mereu au fost primii care au lansat noi trenduri în modă. Aceștia se îmbracă pentru a se evidenția pe scenă, pentru a fi diferiți și ușor de recunoscut, pentru a se identifica cu o subcultură mai largă, pentru a trimite mesaje politice sau pentru a face pur și simplu o declarație de modă. Din moment ce muzica și moda reprezintă metode de exprimare, testamente ale individualității și forme de manifestare a artei.

Continue reading

Stoner – John Williams

Stoner, celebrul roman al lui John Williams, reprezintă fără îndoială un clasic al literaturii americane contemporane. Deși timp de câteva decenii părea să se scufunde în obscuritate, romanul lui John Williams se bucură de câțiva ani de zile de o imensă popularitate și de recenzii stelare din partea criticilor și a altor scriitori. Stoner este un bildungsroman prin desăvârșire, prezentând viața lui William Stoner, fiul unor fermieri săraci și needucați din statul american Missouri, care, la recomandarea tatălui său, se înscrie în cadrul Universității din Missouri, la Colegiul Agricol. După doar un an, la cursul de literatură engleză ținut de Archer Sloane, temutul și detestabilul profesor, Stoner a avut prima relevație dintr-o serie de patru care aveau să-i marcheze viața. Abandonează curriculum agricol și se înscrie la mai multe cursuri de literatură și filosofie. Pentru prima dată în viață, devenise conștient de propria persoană, cercetându-și trăsăturile și încercând să se desprindă de crusta pământului în care își petrecuse primii douăzeci de ani din viață. În urma unei discuții private cu Archer Sloane, Stoner ia decizia să nu se mai întoarcă la fermă și să își continuie studiile masterale și doctorale la universitate pentru a deveni profesor. Odată cu această detașare de pământ, de obârșie, se detașează și de proprii părinți, care nu îi mai păreau decât unele figuri care luaseră trăsăturile solului arid la care erau înjugați, privindu-i cu un soi de compasiune și milă amestecată.

John Williams Stoner recenzie poza carte

Continue reading